Anime

Anime reprezintă orice film de animație produsă în Japonia sau originară din aceasta. La originea acestui gen stau benzile desenate japoneze numite manga.
Cu toate că anime-ul este considerat uneori în mod eronat un "gen" (precum comedia, drama, etc.), în realitate este o formă de artă care include toate genurile întâlnite în literatură și cinema. În Japonia filmele de animație sunt foarte îndrăgite, semnificativ fiind faptul că în anul 2001 filmul anime Spirited Away (Sen to Chihiro no Kamikakushi) a întrecut filmul Titanic.
Inițial anime-urile erau desenate manual, însă în ultimii ani tehnicile asistate de calculator practic s-au generalizat. Tehnicile anime sunt utilizate în seriale televizate, producții cinematografice și video, jocuri pentru computer, publicitate etc. În ce privește conținutul, formatul anime este utilizat în toate genurile fictionale.
Unul din cele mai cunoscute si iubite anime-uri, care s-a raspandit si in Europa, este Sailor Moon (Bishōjo Senshi).
Protagonista seriei Sailor Moon este Usagi Tsukino, care trăiește o viață normală de elevă până în momentul când este găsită de o pisică vorbitoare numită Luna. Prin Luna, Usagi învață că lumea este pe cale să fie atacată de un Regat Întunecat care a apărut odată în trecut, cu mult timp în urmă, distrugând Regatul Selenar. Puterile ei latente sunt trezite pentru a apăra Pământul de pericolul iminent, lucru ce o determină să se împrietenească cu numeroase persoane care o vor ajuta în luptă.
Usagi luptă folosindu-se de identitatea Sailor Moon, iar pe măsura progresului poveștii ea învață tot mai multe despre dușmanii cu care se confruntă și forțele răului care îi trimit pe Pământ. În mod gradual ea va descoperi adevărul despre viața ei din trecut, despre dragostea ei adevărată și posibilitățile viitorului Sistemului Solar.
Acțiunea este împărțită în cinci serii, fiecare cu reprezentare manga și anime, de obicei sub nume diferite:
  1. Regatul Întunecat(Dark Kingdom) (Sailor Moon)
  2. Copacul lumii negre(Makaiju/Doom Tree)& Luna Neagră(Black Moon) (Sailor Moon R)
  3. Nesfîrșitul/Infinitatea (Mugen/Infinity) (Sailor Moon S)
  4. Visele(Dream) (Sailor Moon SuperS)
  5. Stelele(Stars) (Sailor Moon Sailor Stars)




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu